Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Rusalii pe Plaiuri Maramureșene (circuit autocar 2025)

Maramureș „Plai cu Flori”

Bârsana – Săpânța – Sighetul Marmației – Ocna Șugatag – Borșa – Breb

Perioada: 06.06 – 09.06.2025 (4 zile/ 3 nopți)

Bootstrap Image Preview
Bootstrap Image Preview
Bootstrap Image Preview
Bootstrap Image Preview

Maramureșul este un tărâm fermecător, unde timpul pare că s-a oprit în loc, păstrând nealterate frumusețea naturii, tradițiile autentice și ospitalitatea oamenilor. Este locul unde lemnul prinde viață în meșteșuguri vechi de secole, iar poveștile șoptite de munți și văi se împletesc armonios cu spiritul viu al comunităților locale.

Cu peisaje care îți taie respirația, de la pasuri montane și dealuri domoale până la sate pitorești ascunse între păduri, Maramureșul este o adevărată comoară culturală și naturală. Aici vei descoperi biserici din lemn incluse în patrimoniul UNESCO, porți sculptate cu măiestrie, obiceiuri pline de culoare și oameni care își deschid sufletul în fața oricărui oaspete.

Fiecare colț al acestei regiuni spune o poveste: despre credința adânc înrădăcinată, despre bucuria de a trăi simplu și autentic, despre moștenirea străbunilor transmisă cu mândrie din generație în generație. În Maramureș, fiecare sărbătoare este o celebrare a vieții, iar fiecare vizitator devine parte dintr-o poveste unică, care rămâne în inimă pentru totdeauna.


Programul circuitului:

Ziua 1 | (Vineri 06.06.2025) Bacău – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Bârsana – Ocna Șugatag

  • Întâlnirea la ora aproximativ ora 06:00 (Vineri 06.06.2025) în parcarea de la Lidl de pe Str. Ștefan Cel Mare nr. 32. Plecare din Bacău cu autocarul pe traseul: Roman - Fălticeni (pot fi realizate îmbarcări din orașele de pe traseu, numai dacă sunt menționate în agenție, cu minim 10 zile înainte de plecare, de asemenea, la cerere se pot realiza transferuri din orașele apropiate).

Obiective turistice:

  • Plecăm din Bacău către inima Maramureșului, o regiune fascinantă, bogată în tradiții și peisaje de poveste. De-a lungul traseului, te vei bucura de frumusețea naturii și de aerul proaspăt al munților.
  • Obiective turistice:
  • Pasul Prislop: Una dintre cele mai spectaculoase trecători din România, oferind priveliști încântătoare asupra Munților Rodnei și Maramureșului.
  • Mănăstirea Bârsana: O adevărată bijuterie din lemn, construită în stil maramureșean, inclusă în patrimoniul UNESCO.
  • Moara pe apă, Sârbi: O demonstrație vie a tehnicii tradiționale maramureșene, perfect funcțională și de o frumusețe aparte.
  • Seara: Sosire la Ocna Șugatag, unde te așteaptă o cină delicioasă și atmosfera caldă a ospitalității locale.
  • Cazare în Ocna Șugatag.

Ziua 2 | (Sâmbătă 07.06.2025) Program de Relaxare - Excursie opțională la Cascada Cailor

Obiective turistice:

  • După un mic dejun delicios, vei avea parte de momente speciale de relaxare și tradiții autentice care sărbătoresc spiritul unic al Maramureșului.
  • Timp liber:
  • Relaxare la piscină, ciubăr, saună sau bazin cu apă sărată.
  • După servirea prânzului vă invităm într-o excursie opțională: Cascada Cailor (60 lei/persoană, minim 20 de participanți) - Experiența include transportul către stațiunea Borșa și ghid-ul care te va conduce într-o aventură de poveste.
  • Tarife suplimentare pentru telescaun (neincluse în prețul excursiei):
  • Adulți (urcare + coborâre): aprox. 40 lei/persoană.
  • Copii sub 12 ani: aprox. 15 lei/copil (pentru o singură urcare sau coborâre).
  • Cascada Cailor este situată în stațiunea Borșa, la poalele Munților Rodnei, fiind una dintre cele mai spectaculoase cascade din România, cu o cădere de apă impresionantă de peste 90 de metri. Înconjurată de peisaje montane de o frumusețe sălbatică, cascada pare desprinsă dintr-un basm, unde natura își dezvăluie măreția în cele mai vibrante culori și sunete. Cascada își trage numele dintr-o legendă locală ce povestește despre caii curajoși ai sătenilor, care s-au refugiat pe munte pentru a scăpa de năvălitori. Este locul perfect pentru fotografii memorabile și pentru a simți adevărata magie a naturii.
  • După aventura noastră, ne întoarcerea la pensiune, unde vă așteaptă o cină tradițională, acompaniată de muzică și dansuri maramureșene. Atmosfera va fi una vibrantă, încărcată de voie bună și spirit autentic
  • Cazare în Ocna Șugatag.

Ziua 3 | (Duminică 08.06.2025) Excursie opțională în Satul Breb („Inima vie a Maramureșului”) & Participare la Slujba de Rusalii

Obiective turistice:

  • După un mic dejun delicios, vă invităm să descoperiți satul Breb, un loc unde timpul pare că s-a oprit, păstrând cu grijă farmecul autentic al Maramureșului.
  • Plimbare cu căruța – Descoperă Maramureșul tradițional:
  • Începem ziua cu o plimbare memorabilă cu căruța trasă de cai, o experiență care îți va deschide inima spre frumusețea satului tradițional. Breb este cunoscut pentru casele sale vechi din lemn, porțile sculptate manual cu măiestrie și grădinile pline de flori colorate. Plimbarea te va purta prin ulițe străjuite de fânare, dealuri domoale și livezi parfumate, oferindu-ți priveliști care te vor încânta.
  • Ce face Breb special:
  • Tradițiile vii: Localnicii păstrează cu sfințenie obiceiurile străvechi, iar satul este adesea numit „inima vie a Maramureșului”. Este un loc unde poți descoperi povești din alte vremuri, spuse de bătrânii satului, care îți vor povesti despre portul popular, obiceiurile de sărbătoare și viața simplă, dar plină de sens.
  • Portul popular: Vei avea ocazia să admiri straiele tradiționale maramureșene, purtate cu mândrie de localnici. Femeile îmbracă fuste plisate, cămăși brodate manual și basmale colorate, iar bărbații poartă clopuri din paie și cămăși simple din pânză albă.
  • Participare la Slujba de Rusalii:
  • În Breb, Rusaliile sunt o sărbătoare cu o însemnătate profundă, care aduce întreaga comunitate la biserică. Vom participa la slujbă într-o atmosferă solemnă, unde vei simți energia spirituală a locului și vei admira costumul popular purtat de săteni. În cadrul slujbei, se oficiază rugăciuni speciale de binecuvântare pentru comunitate și gospodării, iar cântările bisericești tradiționale completează această experiență unică.
  • Excursie opțională (60 lei/persoană, minim 20 de participanți) - Experiența include transportul către satul Breb, plimbarea cu căruțe & ghid-ul care te va conduce într-o aventură de poveste)
  • Ne întoarcem la cazare pentru a putea servi prânzul și a ne odihni, după plecăm să descoperim atracțiile principale din zonă:
  • Cimitirul Vesel, Săpânța
  • O destinație unică în lume, unde moartea este abordată cu umor și înțelepciune. Fiecare cruce este decorată cu desene colorate și poezii satirice, care povestesc viața celui plecat. Atmosfera veselă contrastează cu solemnitatea unui cimitir obișnuit, făcând acest loc cu adevărat special.
  • Mănăstirea Săpânța – Peri
  • Cu cel mai înalt turn de lemn din lume (78 de metri), mănăstirea este o capodoperă a meșteșugului maramureșean. Este un loc plin de spiritualitate și liniște, perfect pentru contemplare și fotografii memorabile.
  • Memorialul Durerii, Sighetu Marmației
  • Un muzeu dedicat victimelor comunismului, care aduce în prim-plan povești de curaj, suferință și rezistență. Fiecare celulă din fostul penitenciar spune o poveste, oferind o lecție de istorie profundă și emoționantă.
  • Cuiul din Sighet
  • Un punct amuzant și memorabil, situat chiar „unde se agață harta-n cui”. Perfect pentru o fotografie simbolică și o mică pauză de zâmbet.
  • Plecăm spre cazare, unde o să vă așteapte o cină festivă tradițională, acompaniată de muzică și dansuri maramureșene.
  • Cazare în Ocna Șugatag.

Ziua 4 | (09.06.2025) Ocna Șugatag – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului – Bacău

Obiective turistice:

  • După un mic dejun savuros, te vei bucura de ultimele momente de relaxare în cadrul pensiunii.
  • Piscină încălzită: Răsfață-te cu o baie liniștitoare.
  • Ciubăr cu apă fierbinte: Perfect pentru a-ți încărca bateriile înainte de plecare.
  • Saună: Oferă-ți un moment de detoxifiere și relaxare.
  • Bazin cu apă sărată: Revigorează-ți corpul și spiritul cu efectele terapeutice ale sării.
  • Încheiem sejurul cu o masă delicioasă de prânz, pregătită cu drag din produse locale, pentru a-ți lua rămas-bun de la ospitalitatea maramureșeană.
  • După-amiaza: Pornim spre casă, cu amintiri frumoase, povești de împărtășit și sufletul încărcat de bucuria zilelor petrecute în inima Maramureșului.
  • Sosirea în Bacău este prevăzută seara, în funcție de trafic!

Tarif:

  • Preț/ persoană: 1200 RON (loc in cameră dublă/ Triplă)
  • Persoanele singure pot opta pentru cameră single sau partaj, dar în lipsa unui partaj disponibil, diferența de cameră single va fi suportată de turist.

Servicii Incluse:

  • Transport cu Autocar Clasificat pentru Turism
  • Cazare 3 nopți cu la pensiune 3* în camere de 2, 3, 4 pers. sau apartament 5/ 6 pers. ( zona Maramureș )
  • Servicii de masă Mic Dejun, Prânz și Cină Festivă cu Formație și Dansuri Tradiționale
  • Piscină, Saună, Ciubăr și Bazin cu Apă Sărată
  • Ghid de Turism Autorizat

Servicii Neincluse:

  • Taxele de intrare la obiectivele turistice
  • Excursiile opționale
  • Telescaunul urcarce/ coborâre: Adulți (urcare + coborâre): aprox. 40 lei/persoană. Copii sub 12 ani: aprox. 15 lei/copil (pentru o singură urcare sau coborâre).

Condiții Financiare pentru oferta ADE Travel

Suntem încântați să vă prezentăm condițiile financiare pentru pachetul turistic oferit de ADE Travel. Ne dorim să vă asigurăm că experiența dvs. de călătorie să fie nu doar memorabilă, ci și flexibilă. Vă mulțumim pentru încrederea acordată și suntem aici să vă ajutăm în orice etapă a călătoriei voastre. Iată detaliile privind termenii de plată și anulare/penalizări:


Termeni de Plată:

  • 20% din prețul pachetului turistic la înscriere.
  • 30% din prețul pachetului turistic cu minimum 60 de zile înaintea plecării.
  • 50% din prețul pachetului turistic cu minimum 30 de zile înaintea plecării.
  • Procentul aferent primei plăți se va calcula în funcție de momentul înscrierii. Dacă înscrierea intervine cu mai puțin de 30 de zile înaintea plecării, pachetul turistic se va achita integral. În cazul nerespectării termenelor de plată, Tour Operatorul își rezervă dreptul de a anula rezervarea.

Condiții de anulare / Penalizări:

  • 10% din prețul pachetului dacă renunțarea se face din momentul confirmării rezervării până la 90 de zile înaintea plecării.
  • 20% din prețul pachetului dacă renunțarea se face între 89 și 60 de zile înaintea plecării.
  • 50% din prețul pachetului dacă renunțarea se face între 59 și 30 de zile înaintea plecării.
  • 100% din prețul pachetului dacă renunțarea se face cu 29 de zile sau mai puține zile înaintea plecării.
  • IMPORTANT! Vă reamintim că încheierea unei Asigurări STORNO de călătorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Vă recomandăm să utilizați acest mijloc de protecție financiară, care acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei.

Informații utile pentru călătoria ta în Maramureș!

Condiții pentru transport și locuri în autocar:

Așezarea în autocar se face în ordinea înscrierilor, începând cu a doua banchetă (locurile 5 și 6).

Achitarea suplimentului de cameră single nu oferă dreptul de a sta pe două locuri în autocar; opțiunea se poate confirma, în funcție de disponibilități, contra cost.

Îmbarcările din alte orașe decât Bacău se anunță obligatoriu la înscriere.

Transferurile din orașe fără îmbarcare directă se achită suplimentar și se solicită cu cel puțin 7 zile calendaristice înaintea plecării.

Informații sumplimentare:

Ghidul și datele sale de contact vor fi comunicate cu o săptămână înainte de plecare.

Agenția nu este responsabilă pentru pierderea, furtul bagajelor sau a obiectelor personale.

Distribuția camerelor la hoteluri este făcută de către recepție, iar eventualele probleme de amplasare se rezolvă direct la hotel, asistat de însoțitorul de grup.


Apreciază frumusețile din Maramureș - Rusalii și bucură-te de un circuit pe cinste alături de o echipa profesionistă!

Cu respect,

Echipa ADE Travel

Te invităm să ne urmărești pe paginile noastre de Social Media: Facebook & Instagram

Alătură-te grupului de Facebook: Turiștii ADE Travel


Pentru mai multe detalii: